Gigantul american a declarat că va aborda aceeași politică de relaxare privind consumul de marijuana în rândul angajaților săi. În același timp, compania se pregătește să sprijine legislația națională pentru legalizarea drogului.
Amazon a anunțat în iunie că a „restabilit eligibilitatea pentru ocuparea forței de muncă” pentru foștii angajați care au picat testele de verificare aleatorii. Totodată, compania a renunțat la testarea angajaților pentru consumul de canabis în cazul posturilor ce nu necesită aprobarea Departamentului Transporturilor.
Beth Galetti, vicepreședintele departamentului de resurse umane al companiei, a declarat într-o postare pe blog că Amazon face aceste modificări din trei motive, afirmând că primul face referire la faptul că tot mai multe state americane trec la „un anumit nivel de legalizare a canabisului”. În al doilea rând, datele au indicat faptul că testele din perioada de preangajare au afectat în mod disproporționat persoanele de culoare și, în al treilea rând, compania vrea să-și extindă grupul de solicitanți.
În prezent, din 50 de state americane, 19 au legalizat utilizarea recreativă a marijuanei, Connecticut fiind ultimul care a intrat în grup, în iunie 2021. În aceeași lună, Amazon a anunțat că va renunța la testarea solicitanților pentru o parte dintre posturile oferite, astfel că singurii candidați pe care a decis să-i examineze au fost aplicanții pentru poziții reglementate de Departamentul Transporturilor, cum ar fi șoferii de camioane și operatorii de echipamente grele.
Sursă: gadgets.ndtv.com