Huawei Mate 50: telefonul care se poate conecta la rețeaua de data prin satelit

Producătorul chinez are în plan lansarea conceptului Mate 50, următorul flagship al companiei care ar putea adopta o tehnologie similară cu cea de la Apple. Noul iPhone 13 ar putea fi primul smartphone lansat de gigantul american care va putea să se conecteze la rețeaua de date prin satelit. Cele două companii s-ar putea număra printre primii producători tehnologici care implementează această tehnologie pentru telefoanele mobile. 

În ultimul timp, multe surse au anunțat ca Apple vrea să implementeze o funcție capabilă să trimită mesaje de urgență în zone în care nu există semnal GSM tradițional, folosind rețelele care orbitează în jurul Pământului. Huawei lucrează la o tehnologie similară aplicată pe seria Mate, folosind rețeaua de sateliți de la Beidou, gigantul online chinez. 

Modelele Mate 20 și Mate 30 au fost primele telefoane de pe piață care au adoptat sistemul de recunoaștere 3D, asemănător celui introdus de Apple dispozitivelor sale, în timp ce majoritatea producătorilor pe Android au folosit funcții mai simple și mai ieftine. 

În prezent, gigantul chinez nu mai poate produce noi procesoare, astfel că noile dispozitive din gama Mate ar putea beneficia de tehnologii noi de comunicare, astfel că Mate 50 este așteptat să debuteze cu chipsetul Qualcomm din generația următoare Snapdragon 898 4G.

Sursă foto: droidafrica.ne

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>