O echipă de hackeri care operează sub comanda dictaturii nord-coreene efectuează frecvent atacuri cibernetice împotriva companiilor străine, vizând în principal firme de investiții și schimburi de criptomonede. Scopul, care face trimitere adesea către patriotism și devotament față de liderul suprem, este acela de a obține de active care pot fi ulterior convertite în valută, prin orice mijloace.
Având în vedere starea actuală de izolare în care se afundă Coreea de Nord, interacțiunile economice minime care au avut loc, în special cu China, sunt insuficiente pentru a acoperi chiar și cele mai elementare achiziții de produse. Potrivit celor de la Chainalysis, companie specializată în studierea tranzacțiilor mediate de tehnologia Blockchain, 2021 a fost unul dintre cei mai de succes ani pentru armata coreeană de hackeri bine antrenați.
Gruparea de hackeri, a cărei prezență nu este recunoscută oficial de Phenian, a deturnat cu 40% mai mulți dolari în 2021 decât în anul precedent, profitând de creșterea constantă a cotațiilor Bitcoin și de numărul tot mai mare de investitori care intră pe piață. Aceștia folosesc tehnici de phishing pentru a-i prinde în capcană pe investitorii mai puțin experimentați, dar nu exclud nici punerea în aplicare a unor operațiuni mai sofisticate, care presupun folosirea virușilor de sistem și exploatarea vulnerabilităților software, folosite de diverse organizații pentru păstrarea temporară a fondurilor în criptomonede destinate pentru tranzacționare.
Drept urmare, peste 400 de milioane de dolari au fost depuse în conturi cunoscute ca fiind administrate de Coreea de Nord. Pentru a evita o astfel de situație, experții în domeniul IT îi îndeamnă pe investitori să nu păstreze sume mari de bani pe platformele de tranzacționare. Fondurile de criptomonede, pe de altă parte, ar trebui păstrate numai în portofelele offline, care sunt impermeabile la atacurile directe pe internet.
Sursă: go4it.ro