Amplasarea unui reactor nuclear pe Lună ar putea fi singura modalitate de a menține în viață astronauții care aselenizează în viitorul apropiat. Programul este încă la început, dar NASA speră să aibă reactoare în funcțiune pe suprafața lunară până în 2026, unde vor susține avanposturi științifice pe termen lung.
Conform planurilor agenției spațiale, astronauții vor petrece chiar și două luni pe suprafața Lunii, corp ceresc care va deveni un punct de plecare pentru misiunile îndepărtate din cercetarea sistemului solar. Una dintre problemele întâlnite pe Lună este durata nopții care poate ajunge și la 14 zile, făcând din energia solară o sursă nesigură pentru o bază de echipaj.
NASA crede că nu va fi nevoie de o tehnologie revoluționară pentru a-și atinge obiectivul. Centralele nucleare propuse vor fi asamblate pe Pământ și apoi transportate în spațiu, unde fiecare va furniza zece kilowați de energie pentru un deceniu, echivalentul a trei gospodării mari, suficient pentru a menține echipamentul și habitatul echipajului lunar.
Pentru a ajunge pe Lună, reactorul trebuie să încapă într-un container cilindric de patru metri lățime și șase metri lungime, având o greutate maximă de 6.000 kg. Dacă supraviețuiește lansării și aterizării, reactorul trebuie să fie transportabil, astfel încât să poată fi luat de la locul său de aterizare pentru a fi folosit pe altă parte a Lunii.
Planurile de a pune în funcțiune fisiunea nucleară în spațiu reprezintă doar un fragment din obiectivul agenției americane. La începutul acestui an, agenția spațială și Departamentul de Energie al SUA au anunțat că sunt în căutarea unor propuneri pentru un sistem de propulsie termică nucleară care ar putea alimenta viitoarele misiuni pe Marte.
Sursă: euronews.ro