Compania chineză își elimină treptat brandul de produse „Mi”, susțin sursele. Astfel, viitoarele produse și smartphone-uri emblematice precum Mi 11 din acest an vor purta pur și simplu numele Xiaomi.
„Începând cu cel de-al treilea trimestru din 2021, seria de produse Mi va fi redenumită Xiaomi. Această schimbare va uni prezența globală a mărcii și va înlătura diferența de percepție dintre brand și produsele sale”, informează un purtător de cuvând pentru TheVerge.
Producătorul spune că va păstra în continuare marca Redmi, ceea ce înseamnă că produsele Xiaomi de ultimă generație vor forma o linie distinctă alături de acestea. Potrivit companiei, produsele Xiaomi „reprezintă culmea tehnologiei și oferă o experiență premium”, în timp ce produsele Redmi „aduc o inovație mare la un preț mai accesibil și se adresează unui public mai tânăr”.
Noua convenție de denumire va fi de asemenea aplicată produselor IoT în continuare, deși sigla mărcii Mi va continua să fie utilizată în magazinele Mi Home de la Xiaomi pentru moment. Anunțul din această lună referitor la debutul celui mai recent telefon din seria Mi Mix a servit ca vestitor al schimbării, deoarece compania a denumit-o Xiaomi Mix 4.
Brandul Mi a fost utilizat în mare parte pe piețele occidentale, probabil din motive de lizibilitate și pronunție. Telefoane Mi 11 sunt deja cunoscute sub denumirea de Xiaomi 11 în China și se crede în mod evident că numele companiei este acum suficient de recunoscut și reprezintă mai bine produsele sale.
Sursă foto: gsmarene.com