Lansarea noului dispozitiv Samsung Galaxy S21 FE ar putea întârzia anul acesta, însă procesul de certificare continuă. Potrivit surselor, încărcătorul EP-TA800 pentru SM-G9900, versiunea locală a S21 FE va ajunge la 25W și se comercializează de ceva vreme, fiind livrat împreună cu seria Galaxy Note10.
Actualul Galaxy S20 FE a fost oferit cu un încărcător de 15W, ca cel folosit pe modelele S10, însă gigantul tehnologic ar fi dat de înțeles că ar putea exclude opțiunea unui încărcător. La fel ca predecesorul său, se așteaptă ca S21 FE să aibă o baterie de 4.500 mAh, deci durata de viață a ar trebui să fie comparabilă.
Potrivit surselor, compania ar fi suspendat deja fabricarea noului model FE, pe fondul crizei globale de semiconductoare. În cel mai fericit caz, telefonul va avea parte de o lansare întârziată, dar cu stocuri insuficiente în magazine. În caz contrar, nu poate fi exclusă nici posibilitatea ca producătorul să nu poată livra la timp modelul Galaxy S21 FE, urmând ca cea mai bună decizie să fie anularea evenimentului de lansare, în ideea de a nu-și supăra fanii cu un produs indisponibil.
Samsung este unul dintre cei mai mari jucători din industrie, astfel că amânarea sau anularea noului Galaxy S21 FE răspândește îndoială și asupra lansărilor pregătite de alți producători tehnologici, lipsa stocurilor de componente esențiale fiind motivul principal.