Jeff Bezos va zbura la marginea spațiului împreună cu fratele său luna viitoare

Antreprenorul american Jeff Bezos intenționează să facă o cursă până la marginea spațiului, alături de fratele său, anunț lansat printr-un videoclip postat pe rețelele de socializare. Potrivit materialului, fondatorul companiei Amazon și fratele său Mark vor fi lansați în spațiu pe data de 20 iulie, la bordul unei rachete construite de compania spațială Blue Origin a lui Bezos. 

Firma a anunțat luna trecută că data primului zbor cu echipaj al companiei, însă nu a menționat faptul că participa și Bezos. În videoclipul de pe Instagram, antreprenorul spune că oportunitate de face o călătorie în spațiu a fost un vis de-a lungul vieții sale și se simte norocos că poate realiza acest lucru alături de fratele său.

„Vezi pământul din spațiu și te schimbă. Îți schimbă relația cu această planetă, cu umanitatea. Este un singur Pământ. Vreau să merg în acest zbor pentru că este lucrul pe care mi-am dorit să-l fac toată viața. Este o aventură.” a declarat Bezos. 

Racheta va fi lansată de pe Pământ și, odată ce va ajunge la linia Kármán, adică la 100 de kilometri deasupra nivelului mării, capsula se va detașa de rapel, permițând celor din interior să vadă curbura pământului și să experimenteze greutatea. Capsula va ateriza în deșertul din vestul Texasului cu ajutorul parașutelor. 

Mia mult decât atât, alături de Jeff și Mark Bezos în cursa nebună spre spațiu, mai este un loc care urmează să fie revendicat de ofertantul câștigător al unei licitații online, dar care se află în curs de desfășurare. Licitația se încheie la data de 12 iunie și are în prezent o ofertă de aproximativ 2.800.000 de dolari.

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>