În urma unui studiu care a avut la bază cercetarea a peste o sută de giganți roșii, specialiștii de la Universitatea din Birmingham au reușit să determine faptul că o parte dintre stelele vizate făceau parte inițial dintr-o galaxie satelit numită Gaia-Enceladus, care s-a ciocnit cu Calea Lactee la începutul istoriei sale.
Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Nature Astronomy și au dezvăluit că vârsta grupului de stele este similară cu existența primelor stele care și-au început ciclul de viață în Calea Lactee.
Acest lucru confirmă teoriile existente care sugerează că această galaxie începuse deja să formeze o fracțiune semnificativă din stelele sale atunci când a avut loc fuziunea cu Gaia-Enceladus. În momentul coliziunii, Calea Lactee forma deja în mod eficient stele, dintre care majoritatea se află acum în discul său gros, una dintre cele două structuri care alcătuiesc galaxia.
Pentru efectuarea calculelor, echipa de cercetători a folosit date de asteroseismologie de la satelitul Kepler și date de la instrumentele Gaia și APOGEE. Toate cele trei sunt create pentru a aduna informații care să îi ajute pe oamenii de știință să cartografieze și să caracterizeze stelele din Calea Lactee.
Asteroseismologia este o tehnică nouă care măsoară frecvențele și amplitudinile relative ale modurilor naturale de oscilație ale stelelor. Acest lucru permite oamenilor de știință să adune informații despre dimensiunea și structura internă a stelei, ceea ce permite efectuarea unor estimări exacte ale vârstei stelei.